Învăţarea în mediul virtual - Ghid de utilizare a calculatorului în educaţie

 

Prefaţă

Structurile şi contextele de învăţare antrenate, dar şi formate prin intermediul acţiunilor educative sunt în permanent proces de identificare, delimitare, specificare, activare. Desigur, pe lângă factorii interni, de ordin psihologic, ce rămân relativ stabili (procesul de învăţare la om se bazează cam pe aceleaşi mecanisme care sunt puse în funcţiune peste tot şi dintotdeauna), intervin şi factorii externi, modificabili în funcţie de contextul material-procedural ce cunoaşte permanente schimbări, îmbunătăţiri, inovări. Stă în sarcina celor preocupaţi de educaţie să reflecteze asupra acestui cadraj şi să sondeze permanent posibilităţile dinamicii psihologice, dar şi a resurselor didactice antrenate, pe linia reperării acelor valenţe – umane, tehnice – care conduc la maximizarea procesului de învăţare.

Timpul nostru aduce, cum lesne putem constata, noi provocări. Contextul educaţional, ca şi mijloacele de realizare cunosc o modificare fără precedent. Tehnologiile de informare şi de comunicare de ultimă oră produc multiple replieri de ordin obiectual, procesual, relaţional, valoric, ce îi obligă pe cei care gândesc şi fac educaţia să ia în calcul toate aceste modificări, să le asume, să le coreleze cu aliniamentele şi finalităţile specifice formării. Din punct de vedere epistemologic, suntem nevoiţi să revizuim vechi paradigme explicative, întrucât nici o teorie nu este încheiată, definitivă, perfectă. Din perspectivă procesuală, apar noi incitări, determinări, provocări ale realităţii, pe care nu le putem neglija. Din perspectivă acţională, încercăm să evaluăm sau să validăm noi moduri de întreprindere şi de soluţionare a problemelor. Schimbarea modului de a face educaţie este determinată nu doar de o dialectică intrinsecă acestei activităţi (e în firea lucrurilor ca orice procesualitate să se revizuiască sau să se perfecteze din interior), dar şi de provocări evidente exercitate din afară (prin înnoirile din planul tehnologic, economic, ştiinţific).

Lucrarea elaborată de Ciprian Ceobanu se plasează tocmai în acest loc (şi timp) reflexiv, întrebându-se cum se (mai) face învăţarea în contextul unei mişcări tehnice revoluţionare ce modifică raportul nostru faţă de cunoaştere. Prin ce se caracterizează mediul tehno-social creat de calculator şi de conectivitatea generalizată? Care sunt reverberaţiile mediului virtual asupra intimităţii procesului de învăţare? În ce situaţii, când şi cum putem folosi mediul virtual ca referenţial al învăţării? Ce competenţe noi se cer a fi formate la cei care se raportează la acest nou mediu, educaţi şi educatori deopotrivă?

Lucrarea cuprinde tematizări noi, curajoase, atât pentru cei care fac educaţia, cât şi pentru cei care o primesc. Ne surprind în mod plăcut discuţiile purtate asupra unor topici incitante, precum mediile şi comunităţile virtuale de învăţare, problematica nativilor digitali, efectele educaţionale ale reţelelor de socializare, modelele de învăţare în mediul virtual, standardele de calitate în e-learning, statutul interactivităţii şi al multimedia în contextul instruirii asistate de calculator, provocările şi oportunităţile m-learning-ului etc. Toate aceste tematizări au loc pe un fundal conceptual şi teoretic de ultimă oră, referinţele utilizate de autor atestând o aprofundare consistentă şi o procesare în cunoştinţă de cauză. De asemenea, numeroasele explicitări de modele, tipologii, procesualităţi, oportunităţi, precarităţi etc. pun în evidenţă o bună cunoaştere a unei fenomenologii extensive şi fluide, destul de greu de surprins, de evaluat şi de cuantificat.

Poziţia şi viziunea interogativă adoptate în prezentul volum vin mai ales din perspectiva psihologiei educaţiei, dar cu corelări necesare specifice cadrajului pedagogic, sociologic, antropologic, cibernetic. Chiar dacă sistematizările şi interpretările disciplinare (mai ales cele venite dinspre psihologie) sunt pregnante, corelaţiile şi trimiterile interdisciplinare nu aveau cum să lipsească. Rabaterile şi „înrădăcinările” în vechile teorii pun în evidenţă corelările şi continuităţile în materie de reflecţie asupra procesului educaţiei. Orice concept nou valorifică ce a mai fost şi se fundamentează pe o bază conceptuală care îl predetermină. Ciprian Ceobanu defrişează cu migală aceste antecedente, nu desfiinţează, ci integrează inspirat reflecţii sau practici mai vechi în bagajul pus în evidenţă de evoluţiile contemporane. În acelaşi timp este sondat trecutul, prin evidenţierea unor antecedente ce anunţau fenomenul prezent. Axa sincronică este corelată cu una diacronică prin etalarea unor prefigurări mai vechi (de ordinul deceniilor, desigur, având în vedere perspectiva „istorică”, dinamica şi amplitudinea fenomenului studiat). Referenţialul interpretativ rămâne cel ridicat de următoarea întrebare: cum putem utiliza noile oportunităţi pentru a maximiza procesul de cuprindere şi disponibilizare a valorilor prin educaţie. Iar la această întrebare nu se poate răspunde decât plural, multidirecţional, prin antamarea mai multor determinări, profiluri şi standarde interpretative.

Integrarea calculatorului în procesul de învăţare conduce la replieri funcţionale şi relaţionale ce reverberează în mod specific şi în privinţa structurării curriculumului pe aliniamente operaţionale, derobând conţinuturile de finalitatea centrării pe acumularea de cunoştinţe în profitul introducerii unor proceduri de procesare a acestora, de identificare şi de valorificare în ansambluri integrative superioare. Totodată, noul mijloc restructurează grupul de învăţare, care nu se mai defineşte clasic, pe linia asamblării strict fizice, ci prin conectivitate a-sincronă, a-spaţială, virtuală. Grupurile de învăţare îşi schimbă pregnanţa, devenind o realitate extensibilă în spaţiu şi timp. Programele de calculator se specializează, fiind gândite din start să aibă (şi) funcţionalitate didactică. „Turnarea” conţinuturilor în program se face după reguli noi, totul fiind evaluat şi validat după criterii intrinsece noului perimetru strategic şi tehnologic. Mijloacele tehnice cunosc un proces de rafinare şi perfecţionare, facilitând o mobilitate mare tuturor actorilor antrenaţi în actul educativ (telefon mobil, tabletă etc.). Însăşi activitatea proiectivă a constructelor educaţionale este regândită, pe lângă competenţa tehnică, informatică, fiind antrenate şi puse în act noi principii psihologice sau pedagogice. Acest climat instrucţional afectează tot traseul paideic, de la regândirea raportului şcolii faţă de cunoaştere până la palierul managerial, administrativ, material. Procedurile de delimitare a valorilor transmise, a aparatului strategic de predare-învăţare-evaluare se reformează sub incidenţa noilor vectori. Nu mai contează ce tipuri de cunoştinţe se învaţă sau ce discipline se predau: mediul virtual zdruncină vechile reprezentări şi întronează noi exigenţe. Toate aceste prefigurări sunt evocate şi evaluate de autor cu migală şi probitate, atât din perspectivă teoretică, cât şi practică.

Dincolo de efortul sistematizator şi interpretativ, deopotrivă integrativ şi cumulativ, autorul dă dovadă de creativitate prin avansarea unui model atotcuprinzător de învăţare în perimetrul virtual. Avem în vedere modelul învăţării situaţionale, legată de un anumit context tehno-social, dar şi conceptul de învăţare „neîntreruptă” sau „continuă”, multicontextual, care pune în evidenţă atât integrativitatea, corelativitatea sau continuitatea dintre mai multe contexte de învăţare, cât şi dialectica, mutabilitatea sau interferenţa acestora în timp şi spaţiu, imprimând educaţiei un caracter „totalizator”, holistic, continuu ca proiecţie, durată şi procesualitate.

Merită remarcată şi „faţa” deosebit de explicită a discursului, „formatul” clar, frumos, atrăgător al textualităţii ţesute pe marginea acestui proces. Desigur, interfaţa argumentativă etalată de autor ţine atât de obiectul cercetat, ce incumbă claritate, algoritmicitate, cât şi de competenţa raţionalizatoare a celui ce se apropie de acest fenomen. Autorul se ridică, prin „acompaniamentul” explicativ, la nivelul complexităţii şi rafinamentului faptic. Nu în ultimul rând, apreciem calitatea şi multivalenţa referinţelor bibliografice, a „împachetării” şi sublinierilor ideatice, a bagajelor teoretice selectate şi comentate. Cu siguranţă că şi experienţa didactică a autorului, de transfer în decursul anilor către formabili al acestor cunoştinţe, a condus către o formă de explicitare comprehensivă, congruentă, integralistă.

Gândită ca un instrument sistematizator, dar şi reflexiv, instaurator şi edificator, lucrarea are şi un caracter „misionar”, făcând implicit o pledoarie pentru asumarea inteligenţei tehnologice în procesul de învăţare, ce poate complementariza fericit munca educatorului şi aportul instituţiilor clasice. Într-un fel, vorbind despre aceste evoluţii, Ciprian Ceobanu le şi valorizează, le sugerează, le promulgă. Îl felicităm pentru această poziţionare vizionară şi co-simţim şi noi că acel „mâine” se va apropia mai repede de „azi” şi în măsura în care „forţăm” – prin demersuri precum cel prezent – aceste orizonturi temporale să se determine reciproc, operativ şi accelerat, inclusiv prin utilizarea...